01 iulie 2010

În societatea noastră (îndrăznesc să spun: românească), dorinţa de a fi “altfel” este atât de pregnantă şi arzătoare, cei care sunt deja “altfel” sunt atât de conştienţi de asta şi o etalează cu atâta fervoare, se separă cu atâta superioritate de cei care sunt “la fel”, încât alteritatea lor devine doar o altă uniformă. Apare astfel fenomenul de “alteritate a alterităţii”, deci revenirea la a fi “la fel” ca ceilalţi. Ajungi să fii mai “altfel” dacă eşti pur şi simplu “la fel”, aşa cum negarea negării devine afirmaţie.


Sunt oameni care îţi (mai) sunt prieteni doar cu numele, fără esenţa a ceea ce înseamnă cu adevărat acest lucru. Ca şi cum ai îmbrăca un manechin de plastic rigid şi inexpresiv cu haina prieteniei. Te aştepţi în orice moment să fii dezamăgit şi uitat de aceşti oameni, având conştiinţa faptului că niciun gest al lor nu te va putea uimi sau revolta.



Egoismul este boala secolului.



Mă distrează oamenii care dau “beep” atunci când văd pe mobil un apel nepreluat de la un număr necunoscut. Mi se pare o formă de flirt cu neantul, având în vedere că nu ştii nimic despre ce se întâmplă de partea cealaltă: cine te-a sunat, de ce te-a sunat, şi mai ales dacă într-adevăr te căuta pe tine. Parcă îi şi aud spunând replica “Ia uite, am un admirator secret!”. Şi e cu atât mai amuzant cu cât la celălalt capăt este o firmă care îi anunţă ca le-au venit cărţile de IT comandate.


3 comentarii:

  1. Culmea prostiei e "beep-ul" cu secret...atat de prosti sunt unii dintre noi incat nu-mi dau seama cum mai traiesc...ne meritam soarta
    Cat despre prietenie, a ajuns sa-mi para ceva trecator. Exact cum iti ziceam si despre iubire, ca e un sentiment fabricat, artificial, cea mai pura simtire de care un om ar fi in stare fiind ura :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Hehe, imi place teoria ta! Dar hai sa nu fim negativisti, daca exista ura trebuie sa existe si iubire, they come (and go) together :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, vreau pe baza de iubire. Sa fie multa multa iubire si sa fie bine "la toata lumea" :)

    RăspundețiȘtergere